Misiunea Bisericii Creştine după Evanghelie “Agape” este să glorifice pe Dumnezeu prin facerea de ucenici, maturi în credinţă şi care slujesc pe Domnul Isus Cristos în dragostea agape.
Valorile fundamentale:
1. Centrată pe Cristos
2. Centrată pe Biblie
3. Centrată pe închinare
4. Centrată pe caracterul creştin
5. Centrată pe părtășie – Adunare
6. Centrată pe evanghelizare și facere de ucenici
7. Centrată pe slujire în dragostea creştină
Noi credem:
1. Biblia este revelația completă a lui Dumnezeu pentru omenire, fără eroare în manuscrisele ei originale, inspirată de Dumnezeu până la nivel de cuvânt și ea are autoritatea supremă în toate problemele de credință și conduită.
2. Este un singur Dumnezeu, Infinit, Viu, Adevărat, Sfânt, existând veșnic în Trei Persoane distincte dar de aceeași natură: Tatăl, Fiului și Duhul Sfânt, co-egale și co-eterne.
3. Isus Cristos S-a născut din feciara Maria, fiind conceput de la Duhul Sfânt. El a trăit o viața fără păcat și a murit pe cruce ca ispășire pentru păcatele tuturor oamenilor, iar a treia zi a înviat în trup și apoi S-a înălțat la cer. Domnul Iusus Cristos va veni a doua oară pe pământ.
4. Duhul Sfânt este Persoana Divină trimisă să regenereze spiritual pe păcătosul care se pocăiește și să locuiască în cel credincios, să-l călăuzească, să-l întrească, și să-l sfințească, ca astfel credinciosul să poată trăi o viață nouă după voia lui Dumnezeu.
5. Omul a fost creat de Dumnezeu, dar a păcătuit împotriva lui Dumnezeu și are nevoie disperată de mântuire.
6. Mântuirea se primește în dar de la Dumnezeu, prin credința în moartea și învierea Domnului Isus Cristos ca unic și suficient mijloc de obținere a iertării de păcate, omul fiind astfel regenerat spiritual de către Duhul Sfânt.
7. Adevărata Biserică este formată din toți cei care au fost regenerați spiritual (născuți din nou) de Duhul Sfânt prin credința în jertfa Domnului Isus Cristos.
8. Va avea loc o înviere atât a celor mântuiți cât și a celor pierduți, primii vor învia pentru viața veșnică iar cei din urmă vor învia pentru pedeapsa veșnică.